Cu toții ne punem (sau ne-am pus) cel puțin o dată întrebarea „Ce fac după facultate?” și de cele mai mule ori, nu există un răspuns clar. Așteptăm să vedem unde ne va ghida viața. Dar este asta o soluție spre realizare?
Sunt printre noi cei care știu exact ce vor să devină: medic, pompier, astronaut, dar cei mai mulți nu sunt axați pe un job clar definit, mergând pe o cale lineară spre carieră. Alegerea jobului ideal pentru fiecare dintre noi presupune un moment mai lung de cercetare, analizare și introspecție.
Ceea ce studiem la facultate nu poate acoperi în întregime ceea ce un job va cere. De aceea este foarte important să existe un fir roșu între o carieră care atinge pasiunea și o carieră care va fi de viitor. Dar cum facem acest lucru?
Pune-ți o întrebare, ce îți displace cel mai mult să faci?
Apoi gândește-te la ce îți place să faci, acest lucru poate fi un pas spre găsirea pasiunii și totodată, spre evitarea acelor joburi care presupun lucruri ce-ți displac.
Un factor important în găsirea unui job ideal după facultate, stă la baza a ceea ce noi realizăm în timpul facultății. Voluntariatele sunt cheia spre cunoaștere, formându-ne interese puternice și legături ce rezistă în timp. Prin intermediul acestora, avem oportunitatea să evoluăm și să dobândim abilități necesare spre o viitoare carieră dorită. Tot prin acestea, ne descoperim anumite pasiuni pe care, la rândul lor, le putem tranforma într-un job.
Voluntariatele au rol foarte mare în viața noastră și fără să ne dăm seama, ajungem să ne creăm aptitudini și valori care vor fi necesare mai apoi.
Gândește-te ce muncă ai face pe gratis, din ce domeniu ai putea citi fără să te plictisești.
Aceste caracteristici te vor ajuta să analizezi anumite informații și te vor ghida cât mai aproape spre viitorul job. Însa, nu este suficient să ai o pasiune și atât. Cercetează ceea ce se cere pe piață și echilibrează-ți pasiunea cu acest lucru. Întreabă experți dintr-un domeniu de interes pentru tine să afli mai multe detalii. Pune în balanță lucrul la care te pricepi cu ceea ce au nevoie organizațiile.
Eliberează-ți timpul și pune-ți întrebări la care să găsești răspunsuri cât mai clare.
Fă o conexiune cu ceea ce faci în prezent. Cum lucrezi mai eficient, în echipă sau singur? Cum te organizezi mai bine, într-un loc închis sau în aer liber? Ce e cel mai important pentru tine?
Ia toate experiențele din voluntariate și alte acțiuni extracuriculare și analizează care au fost cele ce te-au ajutat să te simți împlinit.
Așa că, nu te întreba ce job îți alegi după facultate, întreabă-te ce faci în timpul facultății pentru a te ajuta să-ți identifici pasiunea, și mai departe jobul pe care îl vei avea după facultate.
Articol de: Irina-Elena Mircea
Comments