Claudia face ce spune. Crede în formare continuă și pune lucrurile în mișcare. Nu mâine. Azi. La început de pandemie a fost primul director care m-a contactat că vrea #EducatieAltfel în online, iar colectivul de profesori de la Școala Gimnazială nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino" din Pucioasa, județul Dâmbovița a fost prima școală care a vrut să predea #altfel.
„Nimeni nu s-a născut învățat și, din păcate, formarea inițială nu e tocmai ce ar trebui să fie. A rămas în alt secol. De aceea, la nivelul școlii, prin formare la locul de muncă, reglăm și dezvoltăm competențele profesionale. " o spune clar Claudia Ionescu, directorul școlii din 2012 cu multă încredere și acțiune.
Povestea Claudiei merită spusă!
Capitolul 1: De la eleva corigentă la director ce schimbă sistemul educațional
Meseria de profesor înseamnă mai mult decât o simplă meserie, devine un stil de viață.
Care a fost motivația ta atunci când ai ales această profesie?
E o poveste specială. Am început cu stângul: după primul trimestru din clasa I, am fost retrasă de părinții mei de la școală, după un episod neplăcut cu doamna învățătoare. De la note de 9 și 10, în câteva săptămâni, din cauza unor neînțelegeri între tatăl meu și doamna învățătoare (care era și vecina noastră), ajunsesem să am doar 4 și 5. Traseul educațional era deja conturat – corigentă.
Îngrijorați din cauza problemelor emoționale pe care începusem să le dezvolt, dar, mai ales, pentru că părinții și bunicii din partea mamei îmi cunoșteau potențialul și au crezut în mine, au insistat și au făcut tot ce au putut, ca să mă retragă de la școală. A fost o luptă cu sistemul tare anevoioasă. Așa ceva nu era acceptat pe vremea aceea: nu era voie să fie abandon școlar. Tatăl meu era la un pas să facă închisoare, a scăpat doar cu o amendă penală pe care a plătit-o timp de 3 ani.
Și acum îmi amintesc că ultima literă învățată în prima mea clasă I a fost litera „e mic de mână”.
Am rămas un an acasă și am învățat alfabetul cu mama. După ce am petrecut vara la bunici, am fost nevoită să reiau școala. Mergeam a doua oară la aceeași școală. Pe 15 septembrie, în drum spre școală, am mers cu mama în spatele unui domn slab, înalt, care mergea fredonând ușor o melodie veselă. Se oprea la orice salut, căci toată lumea îl saluta respectuos. Aproape de poarta școlii, s-a aplecat și a ridicat o pensulă (pensulă de pictură). S-a întors spre noi și mi-a oferit-o spunându-mi: „Să îți poarte noroc la școală!”. Mai târziu, în curtea școlii, aflam că va fi noul meu învățător. Deja îl iubeam. Iar școala mi s-a părut pe loc frumoasă, veselă si prietenoasă. Am uitat totul.
De atunci am știut și mi-am dorit să fiu învățătoare. Și tot domnul învățător m-a încurajat să fac asta. Mi-am stabilit un obiectiv clar, am muncit mult în Liceul Pedagogic și m-am întors învățătoare în comuna mea. Culmea! Pe postul fostei mele învățătoare. Si, da, tot domnul învățător m-a încurajat să mă transfer după câteva zile, la Școala 4 Pucioasa unde era un post liber.
Am devenit mai întâi director adjunct în 2002, apoi director în 2012. Am avut marea șansa de a găsi aici alți mentori, alături de care am construit zi de zi.
Uneori, reușesc să răzbesc, alteori, nu.
Funcția de director e dorită de mulți. Care sunt câteva provocări care vin odată cu ocuparea acestei funcții?
Fiecare zi este o provocare. Fiecare zi în școală e diferită. Îți trebuie o mare putere de concentrare și efort, reziliență și adaptare. Ritmul alert al schimbărilor, orientările date în ultimul moment sau lipsa orientărilor, lipsa de autonomie din sistem, conservatorismul, autosuficiența oamenilor le iau ca pe mari provocări. Uneori, reușesc să răzbesc, alteori, nu. Dar o iau de la capăt. Îmi place lucrul bine făcut, cât mai simplu și până la capăt.
Capitolul 2: Învățarea e pentru toți. Da, chiar și pentru tine
Hai să vorbim de formare continuă. În România, formarea continuă a personalului didactic constituie un drept care se realizează, în principal, prin perfecţionare şi conversie profesională. Dar să recunoaștem, nu sunt mulți care și fac asta. Ce faceți voi ca școală în acest sens?
Ce facem? Învățăm. Nu știu dacă facem ceva inedit, dar pentru noi e important ca formarea să răspundă nevoilor de formare. Am avut nevoie de formare în online, am apelat la specialiști. [...] Întotdeauna am alocat ceva fonduri pentru formare continuă (oricât de mică a fost suma, tot am luat acest capitol bugetar în seamă). Așa ne-am format personalul în alternativa educațională Step by Step, pe management de proiect, pe limbă engleză. Și nu doar prin cursuri de formare. La fel de valoroase găsim vizitele profesionale, întâlnirile de lucru, acum varianta online ne diversifică mult oportunitățile de formare.
Prin proiectul Edu Networks am luat contact cu mediul de business. Sunt fascinantă de politicile companiilor privind formarea personalului și am început să preluăm idei. Sunt mai adaptate, mai flexibile, mai moderne, mai captivante decât cele din educație.
Mai sunt multe lucruri de făcut. Spre exemplu – diseminarea, împărtășirea celor învățate și monitorizarea impactului celor învățate. E o zonă de dezvoltat, avem idei faine și reușite. De exemplu am avut un program de job-shadowing – orice profesor poate participa la lecțiile unui coleg din școală pentru a învăța din practică, ce îl interesează: cum se utilizează o aplicație digitală, cum se aplică o metodă, cum acorzi feedback, etc. Sau pot elabora împreună o proiectare integrată, așa cum am învățat de la tine.
Prin job-shadowing oricine poate învăța de la oricine sau oricine poate învăța pe oricine. E mai mult decât mentoratul. Fiecare profesor poate fi, pe rând, expert și novice.
Din 2015, am derulat în școală 7 proiecte Erasmus+. Pandemia ne-a provocat să ne adaptăm, ce am putut am mutat în online și colaborările noastre europene continuă. La final de ianuarie, am avut o întâlnire pe Zoom cu aproape 100 de elevi din România, Franța și Țara Galilor într-un proiect, început în 2018, care vizează starea de bine.
Spune-ne ce ai făcut concret odată cu venirea pandemiei la tine în școală. Ce experiențe au fost?
Da. Școala online a pus în dificultate profesorii, directorii, elevii, părinții, deopotrivă. Toți am fost afectați, mai mult sau mai puțin. Povestea noastră, ca școală, în timpul pandemiei stă așa:
- în ultima zi de mers la școală, ne-am adunat toți profesorii și am valorificat geniul colectiv (aveam experiențe privind utilizarea tehnologiei la clasă din proiecte anterioare, dintre care cel mai valoros a fost un proiect Erasmus+, de tip KA1 „Dezvoltăm școala pentru învățare digitală”, derulat între 2015-2017.)
- Am realizat un audit intern privind nevoia de echipamente digitale și internet, am acoperit cât am putut din nevoi și, din 13 martie 2020 am derulat lecții online cu elevii. Da, din a 2 zi de stat acasă, copiii si profesorii școlii furnizau lecții online. La început mai stângaci, dar cu timpul mai buni, mai experimentați, unii chiar experți. Am continuat învățarea unii de la ceilalți, inclusiv de la elevi sau părinți ai școlii, iar acolo unde nu am știut noi, am apelat la experți.
Ne amintim cu drag de webinariile cu tine în care am trăit momente de wow! si aha! – jamboard, breakout rooms, structura unei lecții în online, exerciții-joc, momentele de conectare-cum, când, de ce?, predarea integrată, etc.
Suntem școală pilot în proiectul Edu Networks, facem parte din clusterul Dâmbovița alături de alte 9 școli. Am beneficiat de programe de formare diverse și de interes – webinarii pentru directori , webinarii și cursuri de formare pe teme, precum Literatie, Digitalizare (am aplicat instrumentul SELFIE), pegagogie digitală, etc.
Am traversat cu bine și traversăm cu bine perioada (nu ne-a prins nepregătiți!). Elevii și părinții școlii au văzut asta din prima clipă și am primit un feedback bun, încurajator. Asta ne obligă și ne încurajează și pentru viitor, căci povestea continuă.
Care ar fi metodele prin care un cadru didactic poate să își perfecționeze munca?
Când am intrat în învățământ, tot auzeam: meseria asta se fură. Eu zic că se învață. Să citești literatură de specialitate-pedagogie, psihologie, metodică, didactică, studii, rapoarte, chiar și legislație - e fundamental.
Apoi să exersezi, să încerci, să pilotezi, să testezi și să reflectezi la ce ai făcut, cum ai făcut și ce rezultate ai obținut.
Nu doar copiii vin la școală să învețe. La școală și profesorii învață, deopotrivă.
Mi-ar plăcea ca în școli să fie o persoană (director adjunct sau facilitator sau mentor, nu contează titulatura) care să se ocupe doar de formarea/dezvoltarea personalului ...E un alt vis al meu.
Capitolul 3: Viitorul sună bine
Care sunt planurile de viitor pentru școala pe care o coordonezi, dar și pentru tine?
În primul rând îmi doresc să fim cu toții sănătoși - eu, familia, prietenii, colegii, elevii și părinții școlii, noi toți. E fundamental să fii bine, sănătos, să fii bine cu tine și ai tăi, ca să poți să demultiplici apoi acest bine.
În al doilea rând, îmi doresc să fac și să facem lecții bune pentru toți elevii și profesorii școlii. Mi-a rămas în minte expresia lui Ciprian Ghișa, unul dintre directorii de la Transylvania College din Cluj-Napoca, școală minunată pe care am vizitat-o cu colegii mei acum 2 ani. În viziunea sa, lecțiile valoroase sunt experiențe memorabile pentru elevi și profesori.
Și privesc acest vis ca profesor, ca director și ca părinte. Fetița mea, Catinca, învață în Școala Nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino" Pucioasa. E acum în clasa a III-a. Până în clasa a 8-a mai are 5 ani, adică peste 45 de luni de școală, aproape 1000 de zile de școală și aproximativ 5000 de lecții...5000 de lecții...îmi doresc să fie unele memorabile, așa cum au fost și lecțiile cu învățătorul meu, căci fiecare copil merită un viitor bun.
Interviu realizat de: Diana Daniel
Editor: Mădălina Hodorog
Photos: Arhiva personală
コメント